miercuri, 12 iunie 2013

Guguluf cu Mere & Rubarba si Prima Aniversare


13 iunie, o zi cu o semnificatie speciala pentru mine, aceeasi zi care marcheaza totodata 1 an de blog si care nu a fost aleasa intamplator pentru inceputul proiectului My Classic Cuisine.
Un an care a trecut rapid, un an in care mi-am facut in primul rand multi prieteni, poate si dusmani (putin exagerat cred!), un an in care am incercat sa-mi depasesc limitele,  am invatat multe lucruri, mi-am pus la incercare rabdarea si ambitia, am investit mult timp (si nu numai!) in acest proiect si am sperat ca atunci cand trag prima linie sa pot observa o evolutie in bine. 

Am cunoscut in acest an oameni minunati, gata oricand sa te ajute cu experienta lor, am reusit sa ma integrez in aceasta comunitate de persoane talentate, perfectioniste si pasionate de ceea ce fac, am avut ocazia sa cunosc chiar o parte din bloggerii pe care ii urmaresc si admir (in toata puterea cuvantului!) de foarte mult timp pentru ca si datorita lor, atat eu cat si proiectul meu, am evoluat si le multumesc pentru asta! 

Insa - pentru existenta acestui blog, pentru continuitate, ambitia, perseverenta si entuziasmul meu va multumesc voua tuturor! Au fost destul de multe momente in acest an in care am vrut sa renunt, in care nu am avut inspiratie nici sa gatesc si nici sa scriu macar 2 fraze  iar aparatul foto era total neprietenos, in care am simtit nevoia sa stau cat mai departe de bucatarie. Pasiunea insa m-a readus de fiecare data la cratita iar cu sustinerea voastra am reusit sa depasesc momentele mai dificile si sa merg mai departe pentru ca, de ce sa nu recunoastem, pana la urma suntem toti oameni si avem fiecare griji, probleme, serviciu si multe alte lucruri pe langa pasiuni.
Imi doresc in continuare sa duc mai departe acest proiect iar in masura in care timpul imi va permite, sa invat si mai multe lucruri pe care sa le impartasesc cu voi!

Sa trecem insa la reteta ca poate asta va intereseaza mai mult iar prea multa vorba strica farmecul! Dupa indelungi cautari am reusit sa gasesc rubarba! Pana sa gasesc, toate planurile mele oricum se naruisera si nici urma de speranta nu mai aveam. Rubarba am descoperit-o anul trecut cand am folosit-o la Prajitura cu Rubarba iar gustul ei mi s-a parut interesant.

Ingrediente Guguluf:
100 g mere decojite, rase
50 g rubarba curatata
100 g faina
100 g zahar
4 oua 
4 linguri apa fierbinte
3 linguri cacao
1 lingurita praf de copt
Glazura:
50 g ciocolata amaruie
70 g ciocolata cu lapte

Modalitate de preparare:
  • Se separa ouale.
  • Galbenusurile se mixeaza adaugand treptat zaharul si apa fierbinte.
  • Se inglobeaza apoi faina cernuta amestecata cu cacao si praf de copt.
  • Se adauga merele rase si rubarba taiata bucatele mici si se omogenizeaza bine.
  • Separat, se bat albusurile si se inglobeaza cu grija in compozitia rezultata anterior.
  • Se incalzeste cuptorul la 170 g C.
  • Se unge cu unt o forma de guguluf si se tapeteaza cu pesmet (ajuta la scoaterea din forma cu o mai mare usurinta).
  • Se toarna aluatul si se coace la cuptor pentru 45-50 de minute.
  • Se scoate din cuptor si se lasa la racit pe un gratar.
  • Se topeste fiecare tip de ciocolata separat la bain-marie.
  • Se scoate prajitura din forma, se pune inapoi pe gratar si se unge mai intai cu ciocolata amaruie. Se lasa sa se intareasca putin apoi se unge cu ciocolata cu lapte.
  • Se da la frigider pentru minim 15 minute pentru ca ciocolata sa se intareasca.

  •  Se feliaza si se serveste.


Pofta buna!!!

10 comentarii:

Rita Oarga spunea...

La multi ani frumosi, My Classic Cuisine!
Tie, Anca, iti doresc multe satisfactii de pe urma blogului, multi vizitatori si inspiratie.
Felicitari pentru talentul tau, pentru retetele savuroase si pentru pozele frumoase. Ma bucur mult ca am avut ocazia sa te cunosc.
Pupic! <3

Andreea spunea...

La multi ani bloguletului tau! Iar tu sa fii sanatoasa, voioasa si sa ai multa putere de munca, sa ne incanti cu cat mai multe retete minunate! Felicitari, draga mea! Pup cu drag!

Gabriela Gitoi spunea...

La multi ani tie si bloguletului tau! sa fii sanatoasa si sa ai inspiratie ori de cate ori vrei sa faci ceva bun si sa ne incanti in continuare cu preparatele tale! pupici!

Alina Avram spunea...

La mulți ani ție și blogului tău! Nu renunța niciodată la el, chiar dacă îți lipsește inspirația uneori. El te așteaptă să-ți revii. Nu pleacă nicăieri și în plus persoanele care te urmăresc îți vor simți lipsa. Multă sănătate și putere de a trece peste orice obstacol!

Diana spunea...

La multi ani, My Classic Cuisine, iar tie Anca iti urez multe zile pline de inspiratie si la cat mai mult retete prezentate in imagini frumoase asa cum stii tu sa faci si cum ne-ai obisnuit. Te pup <3

Biochimist la cratita spunea...

La multi ani blogului! Iar tie iti doresc sanatate, putere si inspiratie ca sa realizezi multe proiecte frumoase.

Miha spunea...

La multi ani frumosi!

Marilena spunea...

La multi ani bloguletului tau care ne incanta cu atatea bunatati si frumuseti iar tie Anca multa sanatate si inspiratie pentru tot mai multe si frumoase retete. <3

Cristina spunea...

La multi, multi ani!!!! Multe retete delicioase, multe impliniri si satisfactii, pentru ca ce faci e minunat! Iar pentru viitor multa inspiratie si putere sa treci peste diverse hopuri (pana la urma toti trecem si prin asa ceva, important este sa nu te lasi invinsa)! Te pup. cu drag!!! <3

Corina Ureche spunea...

La multi ani, draga mea! Multa inspirate de acum incolo, te pup cu drag :*

© 2012 My Classic Cuisine, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena