Bine v-am regasit! Vara aceasta a fost una plina de evenimente pentru mine, planificate dar si neprevazute si oricat mi-as fi dorit ca lucrurile sa fi stat altfel din punctul de vedere al timpului, acesta a avut alta notiune in aceasta perioada si s-a scurs neasteptat de rapid. Mi-a fost dor insa de bucatarie, de gatit, de arome si fotografie.
Prajitura cu Visine este una dintre preferatele mele. Reteta de azi nu este insa una clasica, traditionala dupa cum veti observa citind lista ingredientelor. Avem o varianta parfumata cu migdale si scortisoara! Rapida si foarte usor de pregati!
Ingrediente tava 24 cm:
300 g visine fara samburi
5 oua
250 gr unt
200 gr zahar brun
200 gr faina de migdale
3 picaturi esenta de migdale
2 linguri lichior de migdale
1 plic zahar vanilat
1 lingurita scortisoara macinata
200 g faina
4 linguri pesmet
1 ½ lingurita praf de copt
1 praf sare
zahar pudra pentru ornat
Modalitate de preparare:
- Visinele se pun la dezghetat intr-o strecuratoare (se pot folosi si congelate).
- Se unge cu unt o forma de tort cu marginile detasabile de 24-26 cm si se tapeteaza cu pesmet. Se incalzeste cuptorul la 180 gr C.
- Albusurile se bat spuma cu un praf de sare si se pun la frigider.
- Se mixeaza untul cu zaharul si galbenusurile.
- Se adauga faina de migdale, esenta si lichiorul de migdale, zaharul vanilat si scortisoara.
- Separat se amesteca faina cu pesmetul, praful de copt si un praf de sare si se adauga treptat in amestecul de mai sus.
- La final se incorporeaza albusul batut.
- Se toarna compozitia in forma si se netezeste.
- Se aseaza visinele uniform peste aluat si se coace prajitura 55-60 de minute.
- Se serveste dupa ce s-a racit, pudrata cu zahar.
Sa aveti pofta!
3 comentarii:
O prajitura ce imi place mult!
O bunatate!
Sa stii ca eu chiar vreau sa o gust!!!
Trimiteți un comentariu