duminică, 12 mai 2013

Sunday Lunch - Supa cu Verdeata si Macrou Afumat


Invitatia Dianei/ Disturbingly Delicious la Sunday Lunch a fost pentru mine un lucru neasteptat si imi amintesc ca am acceptat-o intr-o fractiune de secunda. M-am simtit onorata si ii multumesc din suflet pentru asta! Asa cum spune chiar Diana, proiectul Sunday Lunch a fost creat in primul rand cu scopul de a cunoaste mai bine oamenii din spatele blogurilor si de a impartasi experiente.
Profit de aceasta ocazie sa va multumesc tuturor pentru ca sunteti alaturi de mine si ma incurajati sa continui acest proiect minunat care se numeste My Classic Cuisine


Pranzul de duminica imi aminteste de copilarie, implicit de bunicii mei. Nimic nu se compara cu gustul mancarurilor pregatite cu drag de buni! 
Norocul meu este ca cel putin toate mesele festive din familie se desfasoara chiar si acum tot in sufrageria bunicii, unde de cele mai multe ori luam si pranzul de duminica pentru ca de regula in weekend-uri nu stam prea mult acasa.
Blogul  s-a nascut din pasiunea si entuziasmul pentru gatit si fotografie mostenite de la tatal si bunicul meu. Fara studii de specialitate, fara aparatura performanta si prea mult timp liber, am pasit timid in aceasta lume incredibila a bloggerilor culinari acum aproximativ un an. 
De atunci aceasta pasiune imi coloreaza viata si imi aduce satisfactii (si cativa nervi atunci cand pozele nu transmit ceea ce imi doresc!). 
Pentru invitatia Dianei trebuie sa recunosc ca m-am pregatit temeinic cu ceva timp inainte. Posibil ca alegerea preparatelor sa-mi fi luat chiar mai mult timp decat pregatirea lor. Mi-am dorit un meniu complet dar in acelasi timp usor. M-am oprit la o Supa cu Verdeata si Macrou Afumat in care aromele se imbina perfect, File de Somon sub Crusta de Piper pe pat de legume crude iar ca meniul sa fie complet - Tarta cu Pere Grizate, care a fost cel mai usor si parfumat desert pe care l-am gustat pana acum.
Mai jos regasiti reteta supei iar pentru restul retetelor puteti da click pe link-uri.

Ingrediente 2 portii:
150 g macrou afumat
1 fir praz
1 cartof alb mare
1 lingura ulei
800 ml supa de legume
100 ml lapte
1 lingura marar tocat
1 lingura patrunjel tocat
3 linguri smantana
1-2 linguri suc de lamaie
sare
piper


Modalitate de preparare:
  • Se curata prazul si se toaca separat partea alba de cea verde.
  • Se curata cartoful, se spala si se taie bucatele. 
  • Se incinge uleiul intr-o tigaie mai adanca si se prajeste prazul alb. Se adauga supa, laptele si cartoful si se lasa sa fiarba cam 15 minute, amestecand din cand in cand.
  • Se paseaza supa, se adauga prazul verde si se mai lasa sa fiarba 5 minute. 
  • Se adauga apoi verdeata, smantana, se potriveste dupa gust de sare, piper si suc de lamaie. 
  • Supa se repartizeaza in 2 boluri si se aseaza in fiecare cate o bucata de file de macrou.
  • Noi am servit-o calda alaturi de biscuiti cu branza de capra si piper.
Va doresc tuturor o duminica minunata!

3 comentarii:

Alina Avram spunea...

Un proiect minunat, Anca! Ține-o tot așa că eu sunt cu ochii pe tine!

Unknown spunea...

Multumesc foarte mult, Alina! Si eu te urmaresc in mod constant! Te pup!

Cristina spunea...

Yammy!

© 2012 My Classic Cuisine, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena