luni, 15 octombrie 2012

Pappardelle cu Midii in Vin Alb

O reteta simpla, rapida si foarte draga mie! Pappardellele sunt pastele acelea lungi, in forma de panglica, cu dimensiuni intre 0.8 si 30 mm, mai late decat tagliatellele, pe care le gasiti fie uscate sau proaspete. 
Sa nu uit sa va spun ca My Classic Cuisine are si cont de FB asa ca puteti da un like aici! Fara prea multe cuvinte de aceasta data:

Ingrediente:
250 gr pappardelle/ tagliatelle 
600 gr midii
6 catei de usturoi 
3 linguri ulei de masline
150 ml vin alb 
2 linguri ceapa ciorii (chives/ arpagic) tocata marunt 
100 gr parmezan
Se fierb pastele conform instructiunilor de pe ambalaj, adaugand in apa si o lingura de ulei de masline (in general, pappardellele fierb in jur de 8 - 10 minute). Se dau apoi printr-un jet de apa rece si se lasa la scurs.
Intr-o tigaie incapatoare se pun cele 2 linguri de ulei de masline ramase si se calesc cei 4 catei de usturoi intregi, zdrobiti cu dosul lamei de cutit. Cand usturoiul incepe sa sfaraie, se scoate si se adauga midiile spalate bine si scurse.
Se calesc timp de 8 - 10 minute si se adauga vinul alb.
Dupa ce alcoolul s-a evaporat, se adauga pastele, se amesteca bine si se mai lasa 3 - 4 minute.
Se scot intr-un castron, se adauga parmezanul, se amesteca bine si se orneaza cu ceapa ciorii care da o aroma deosebita.
Sper sa va placa! Eu nu sunt fan paste dar acestea mi-au placut in mod deosebit. Initial reteta fusese gandita altfel dar pastrez ideile pentru o data viitoare!
O saptamana excelenta sa aveti!

2 comentarii:

Paula Gafitescu spunea...

Ce frumos arata!! Superbe si delicioase pe deasupra! ;)

Anca B. spunea...

Multumesc mult!

© 2012 My Classic Cuisine, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena