marți, 8 octombrie 2013

Retetele Copilariei - Galuste cu Prune


Reteta cu numarul 100 trebuia sa fie a lui Buni! Si neaparat Galustele cu Prune, desertul pe care il adoram in copilarie!!! 
Galustele cu Prune sunt un preparat traditional ardelenesc (in Ardeal li se spune Gomboti). Citeam zilele trecute ca de fapt reteta ar fi austriaca sau preluata la noi din bucataria ungureasca. Oricum ar fi, sunt convinsa ca au incantat copilaria multora dintre voi, fie ca sunteti din zona Ardealului sau nu.

Marturisesc cu sinceritate ca mi s-a parut o reteta cu un grad de dificultate destul de ridicat si desi galustele erau incontestabil desertul preferat in copilarie, nu m-am avantat pana acum sa le pregatesc tocmai datorita dificultatii (dovada si lipsa lor din categoria Retelele Copilariei). Acum insa, fie vorba intre noi, nu se pune problema nici de arta, nici de decorare deci nu este chiar mare inginerie. Rabdare, pasiune si pofta! Si reteta lui Buni care este una de post si care mi se pare de departe cea mai buna!
Si pentru ca este vorba despre reteta cu numarul 100, particip cu galustele la concursul "Descopar retetele delicioase ale tuturor mamelor cu noul Philips Multicooker pe Gustos.ro" organizat de Philips si Gustos.ro, ceea ce puteti face si voi pana pe 14 octombrie pregatind o reteta traditionala, ca la mama acasa!

Ingrediente:
1 kg cartofi fainosi
250 gr faina
3 linguri ulei
1 kg prune
150 gr pesmet
zahar dupa gust
sare
 

Modalitate de preparare:
  • Se fierb cartofii nedecojiti in apa cu putina sare, se curata de coaja si se paseaza cat sunt fierbinti, ca pentru piure.
  • Se adauga faina, uleiul, un praf de sare si se framanta pana se obtine un aluat lipicios. In cazul in care aluatul este prea moale, se mai adauga putina faina.
  • Prunele se spala, se taie jumatati (daca prunele sunt mai mici le puteti folosi chiar intregi, ale mele au fost prea mari si riscam sa obtin galuste imense), se scot samburii si se pudreaza cu zahar.
  • Se pune la fiert o oala cu apa si un varf de cutit de sare.
  • Se da aluatului forma de sul apoi se taie in bucati egale din care se formeaza bile.
  • Se imbraca fiecare jumatate de pruna in cate o bucata de aluat aplatizata, se rotunjesc (pruna sa fie uniform acoperita de aluat pentru a nu se desface) si se fierb la foc mic, in apa fierbinte pana se ridica la suprafata (aproximativ 5-6 minute). 
  • Intre timp, intr-o tigaie se rumeneste pesmetul (2-3 minute) in putin ulei, amestecandu-l continuu, pana ce capata o culoare aurie (nu mai mult pentru ca devine amarui). Se adauga 3 linguri de zahar.
  • Se scot galustele cu o paleta si se tavalesc prin pesmet, rotindu-le in tigaie pana ce sunt acoperite perfect.
  • Se mai pot pudra cu zahar si scortisoara.

4 comentarii:

Cristina spunea...

pur si simplu le iubesc!!!

DiaMar bucataria galbena spunea...

Sunt foarte gustoase!
O zi buna!

Brindusa spunea...

Mie a inceput sa-mi ploua in gura cand le-am vazut!

Dohotariu-Avram Alina spunea...

Recunosc că eu nu am făcut gomboți până acum. Rușine mie!

© 2012 My Classic Cuisine, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena